Quantcast
Channel: film – Bookaholic
Viewing all 125 articles
Browse latest View live

Interviu cu Andreea Vasile: „Nu cred în scriitori preferați, așa cum nu cred în regizori preferați, cred în cărți, cred în filme”

$
0
0

Pe Andreea Vasile o putem vedea atât în producții teatrale, cât și în producții cinematografice, iar perfomanța sa din filmul De ce eu? a primit premiul criticilor la Festivalul de Film de la Sofia din această primăvară.

Absolventă a Facultății de Litere, apoi a Facultății de Actorie, Andreea Vasile este un exemplu de reușită pentru generația sa, iar fiecare întâlnire – atât în teatru, cât și în film – este o poveste pe care o scrie pentru noi, publicul, în cartea vieții sale de actriță, probabil una dintre cele mai grele și solicitante meserii din câmpul muncii, pentru că lucrezi cu tot ce ai.

Când nu lucrează, Andreei Vasile îi place să citească și mă bucur că mi-a împărtățit câteva dintre preferințele sale literare în interviul de mai jos.

 

Care sunt autorii tăi preferați?

Mi-e foarte greu să-ți spun că îmi place Dostoievski pentru că mie mi se pare că, de fapt, contează opera, fiecare operă în parte. La Dostoievski, de exemplu, m-a marcat atât de tare Crimă și pedeapsă, când l-am citit în clasa X-a, încât îmi amintesc că m-am trezit la 1 noaptea și am scris un eseu în care argumentam despre cum Crimă și pedeapsă e, de fapt, Divina Comedie. Purgatoriul, iadul și raiul, toate sunt aceleași, dar sunt îmbrăcate sub o altă formă.

Nu cred în scriitori preferați așa cum nu cred în regizori preferați, cred în cărți, cred în filme. Cred că atunci când scrii mult, regizezi mult, ai și momente proaste, lipsă de inspirație, nu ai cum să fii genial tot timpul.

La Dostoievski a fost Crimă și pedeapsă, Idiotul. Dar, dintre toate, cu riscul de a părea o romantică incurabilă, mie mi-a plăcut Umiliți și obidiți. La Marquez mi-a plăcut Dragoste în vremea holerei, însă toate celelalte nu au rezonat cu mine. Acum citesc cu totul altceva. Citesc economie, fizică, pentru că mă interesează. Acum vreo 3-4 ani am descoperit fizica cuantică, acolo unde eu cred că stă toată esența; însă nu știam fizică nucleară, mintea mea nu avea conceptele de bază, așa că mi-am dorit să înțeleg.

Ce alte cărți ți-au mai plăcut?

Am citit-o de două ori și încerc să o fac cadou tuturor prietenilor – Cu ochii deschiși: convorbiri cu Matthieu Galey, de Marguerite Yourcenar. E o lucrare biografică despre ea. Un jurnalist i-a luat un interviu pe parcursul mai multor ani. E una dintre cele mai frumoase cărți scrise vreodată. De-abia atunci cunoști omul Yourcenar. De-abia atunci poți să citești cu alți ochi cărțile ei, sunt convinsă că aș fi văzut altfel și Memoriile lui Hadrian, și Alexis.

Matthieu Galey a întrebat-o cum i-ar plăcea să sfârșească cu viața asta și Marguerite Yourcenar a zis: Cu ochii deschiși. Mi se pare cea mai bună metaforă pentru cum vrei să se termine. Pentru că vrei să fii conștient, pentru că vrei să-ți aduci aminte poveștile. Mi se pare că trăim într-o cochilie de frică, de teama de a nu fi răniți. Mie mi-e foarte frică de bătrânețe, pentru că eu cred că dacă nu ai etapele vieții foarte bine învățate, bătrânețea poate să fie extrem de urâtă. Dacă le-ai trecut pe toate, ai povești și ai cu ce să te alimentezi, bătrânețea poate să fie trecută așa cu ochii deschiși și cu sufletul deschis. Asta mi-a plăcut cel mai mult din ce a zis Yourcenar: Mi-aș dori să mor cu ochii deschiși și să rămână în mine poveștile, cumva.

Îmi mai spui și altă carte aproape de sufletul tău?

Amintiri, vise, reflecții, de Carl Jung, e carte de căpătâi în viața fiecărui om. Eu atunci am înțeles niște lucruri despre vise, despre sincronicități, despre cum unele lucruri care par coincidențe și, de fapt, nu sunt. Nu există un păpușar care ne guvernează, ci pur și simplu atragem un tip de energie. Marea noastră problemă este să credem că suntem niște personaje finite. Eu nu pot să spun despre mine că sunt într-un singur fel, pentru că nu știu suficient despre mine, nu m-am pus eu în situații care să-mi releve exact cum sunt și cât sunt.

Cea mai mare greșeală este să crezi că ești finit, nu ești, atragi în mod constant. Știu că trecem prin diferite faze, ele sunt modelatoare pentru personalitatea noastră. Cred că nici când murim nu putem să ajungem într-un punct pe care să punem degetul să spunem exact cum suntem. Suntem în milioane de feluri, dar trebuie să atragem exact contextele necesare, ca să vedem exact unde suntem.

Ți-e frică de bătrânețe pentru că, poate, vei stagna și nu vei mai lucra atât de mult?

Nu mi-e frică de bătrânețe în sine. Mi-e frică de faptul că sărim etapele vieții. Eu am o teorie: după 40 de ani, se vede foarte clar pe fiecare om cu care discuți câte cărți a citit, câți oameni a cunoscut, câte povești și-a însușit, le vezi foarte clar. Până la 40 de ani putem să amăgim, putem să creăm imagini care nu au legătură cu realitatea, dar după 40 de ani se vede, se simte în tot ce faci cine ești. Mă gândesc că cei mai frumoși bătrâni sunt cei care au înțeles ceva din viața asta.

Dacă ar fi să se scrie o carte despre tine, cum ai vrea să se numească?

O, ce întrebare mișto! Mi-ar plăcea Insuportabila ușurătate a greșelii, dar cel mai tare sună Cu ochii deschiși.

 

Credit foto imagine principală: Adi Bulboacă

The post Interviu cu Andreea Vasile: „Nu cred în scriitori preferați, așa cum nu cred în regizori preferați, cred în cărți, cred în filme” appeared first on Bookaholic.


Povești la Replika – Platforma de Artă Educațională. Povești din bancă luni, 14 septembrie

$
0
0

POVEȘTI la REPLIKA
este un proiect de artă educațională și cultură participativă, care prezintă, timp de două luni, spectacole de teatru, cărți și filme înrudite tematic, într-un format axat pe interrelaționarea dintre forme de expresie și domenii diferite, care au un conținut similar.

 

TEATRU ora 19.00
”Amintiri din epoca de şcoală” de Mihaela Michailov, r. Radu Apostol
Limita de vârstă: 10+ Durata: 1h
Producători: Asociaţia ADO

A cui este şcoala copiilor de ieri şi de astăzi? În ce instituţii vrem să‑nvăţăm? De ce ne e frică să greşim?
Dacă fiecare copil ar putea să spună ce gândeşte fără să‑i fie teamă că greşeşte, dacă Mioriţa n‑ar fi mereu despre transhumanţă, dacă istoria n‑ar fi scrisă mereu de cei care au puterea, dacă ipotenuzele, catetele, Horea, Cloşca şi Crişan, şesurile şi podişurile, dacii şi romanii, Ana cu merele ei şi Călin file din poveste s‑ar întâlni undeva în minţile noastre şi‑am înţelege de ce le învăţăm, atunci poate că şcoala ar fi despre fiecare dintre noi. Despre poveştile şi întrebările noastre care n‑au loc în şcoli în care ce trebuie să‑nvăţăm ne reprezintă prea puţin. Despre tot ce simţim şi tot ce gândim în instituţii care ne vor, adesea, cuminţi, dresaţi şi supuşi. Amintiri din epoca de şcoală este un spectacol despre amintiri personale legate de universul şcolii, despre reîntâlnirea cu noi la şcoală, în bănci şi la tablă, cu fricile, greşelile, tăcerile şi aşteptările noastre, cu minutele în care am visat cai verzi pe pereţii claselor în care profii ne‑au ridicat în picioare pentru că n‑am fost atenţi. Pentru că n‑am fixat ecuaţia. Pentru că n‑am dat răspunsul corect. Pentru c‑am vorbit neîntrebaţi. Spectacolul porneşte de la experienţele personale pe care echipa proiectului le‑a avut în anii de şcoală, documentând şi ficţionalizând momente de confruntare cu profesori, părinţi şi colegi. Poveştile personale sunt însoţite de reflecţii asupra sistemului de educaţie din România, care transformă şcoala într‑un teritoriu al luptei pentru putere.

CARTE ora 20.30
”Necazuri cu şcoala” de Daniel Penac
Editura Polirom-Iași

Romanul Necazuri cu şcoala (Premiul Renaudot 2007) oferă cititorului o perspectivă inedită asupra sistemului şcolar – cea a elevului slab. Îmbinând elementele autobiografice cu o reflecţie serioasă asupra pedagogiei actuale, disfuncţionalităţilor sistemului educaţional, rolului familiei, teribilismului adolescentin, influenţei televiziunii şi publicităţii, Pennac reuşeşte să demonstreze că, în ciuda părerilor preconcepute, elevii de astăzi sunt la fel de dornici de a cunoaşte şi de a învăţa ca şi cei de altădată. Folosindu‑se de experienţa căpătată de ambele părţi ale baricadei, Pennac, el însuşi un elev cu rezultate slabe, susţine cu tărie că profesorii trebuie să investească mai multă dragoste în munca lor pentru a trezi interesul acestor „cazuri irecuperabile”.

FILM ora 21.00
”Şcoala noastră” (95 min) r. Mona Nicoară, Miruna Coca‑Cozma
producător: Sat Mic Film, 2011

Trei copii de romi dintr‑un orăşel din Transilvania participă la un proiect de desegregare a şcolii locale, luptând împotriva indiferenţei, a tradiţiilor şi‑a intoleranţei cu umor, optimism şi tupeu. Şcoala noastră este o poveste dulce‑amară despre speranţă şi rasă, şi o elegie despre la conflictul între generaţii şi oportunităţi irosite.

 

POVEȘTI la REPLIKA – Platforma de artă educațională
este un proiect cultural finanţat de ARCUB, în cadrul Programului cultural Ești București.

INTRARE este GRATUITĂ
în limita locurilor disponibile

REZERVĂRI
e-mail: centrulreplika@gmail.com
tel.: +40732101860

The post Povești la Replika – Platforma de Artă Educațională. Povești din bancă luni, 14 septembrie appeared first on Bookaholic.

Povești la Replika – Povești neînțelese

$
0
0

POVEȘTI la REPLIKA este un proiect de artă educațională și cultură participativă, care prezintă, timp de două luni, spectacole de teatru, cărți și filme înrudite tematic, într-un format axat pe interrelaționarea dintre forme de expresie și domenii diferite, care au un conținut similar.

POVEŞTI NEÎNŢELESE – Luni, 21 septembrie

TEATRU ora 19.00
„Poveste pentru oameni mari” deSabina Grădinaru, r. Andreea Iacomiţă
Limita de vârstă: 10+ Durata: 1h 25min
Producător: Asociatia Culturală PHILMYS

”Poveste pentru oameni mari” este un spectacol despre neadevărurile pe care ni le asumăm în speranţa de a ne salva, dar care, în final, ajung să distrugă tot ce avem mai valoros. Povestea urmăreşte firul subiectiv al amintirilor unei fete aEutiste care invită privitorul în interiorul unui Univers simplu şi cinstit, complicat de intenţiile ascunse ale adulţilor.

Sunt dezvoltate două planuri ale reprezentării: cel al gândurilor protagonistei şi cel al acţiunilor celor din jurul său. Jocul pe două planuri de receptare are scopul de a potenţa existenţa unui mod disfuncţional în care privim viaţa în general, modul în care “oamenii mari” uită că “D-zeu stă ascuns în detalii”. Ochiul personajului central ne conduce prin labirintul evenimentelor unei singure zi din viaţa sa.

CARTE ora 21.00

”Mâini cuminți. Copilul meu autist” de Ana Dragu
Editura Polirom-Iași

„Am încercat să merg pe două planuri: unul literar, autobiografic, încercând să transmit cum percepe o ființă cu autism lumea sau ce impact are diagnosticul asupra microsistemului familial și celălalt științific – tot de viață până la urmă, care să acopere miza secundară a cărții, și anume cea de a sintetiza câteva din demersurile științifice legate de această tulburare.” (Extras din interviul cu Ana Dragu „Cred că orice om are o poveste de spus”, realizat de Eli Bădică, bookalcohoolic.ro)

DEZBATERE/CONFERINŢĂ ora 21.30
EGALITATEA DE ȘANSE

POVEȘTI la REPLIKA abordează teme și subiecte adresate în special publicului tânăr, dar nu numai, puțin explorate în arta contemporană din România: violența în școală, abandonul școlar, situația copiilor care au părinții plecați la muncă în străinătate, pornografia, profesiile invizibile și adaptarea la sistemul capitalist, tulburări din spectrul autismului, sistemul autoritar de predare în școală, drepturile copiilor, drepturile animalelor.

Perspectiva intersecțională și interdisciplinară propusă în cadrul Platformei de Artă Educațională – teatru, film, carte – facilitează înțelegerea complexă a artei contemporane, anulând limitele dintre domenii și concepte stric determinate, care devin din ce în ce mai flexibile și modelabile.

POVEȘTI la REPLIKA – Platforma de artă educațională
este un proiect cultural finanţat de ARCUB, în cadrul Programului cultural Ești București.

INTRARE este GRATUITĂ
în limita locurilor disponibile

REZERVĂRI
e-mail: centrulreplika@gmail.com
tel.: +40732101860

The post Povești la Replika – Povești neînțelese appeared first on Bookaholic.

Povești la Replika – Povești de pus la colț

$
0
0

POVEȘTI la REPLIKA
este un proiect de artă educațională și cultură participativă, care prezintă, timp de două luni, spectacole de teatru, cărți și filme înrudite tematic, într-un format axat pe interrelaționarea dintre forme de expresie și domenii diferite, care au un conținut similar.

POVEŞTI DE PUS LA COLȚ – Luni, 12 octombrie

TEATRU ora 19.00
„COPII RĂI” de de Mihaela Michailov, r. Alex Mihăescu
Limită de vârstă: 8+
Durata: 1h
Producător: ADO

O fetiţă de 11 ani nu stă „cuminte în banca ei”. Învârte elastice în timpul orelor. Se joacă de a copilul liber. Visează girafe. E mutată de la o şcoală la alta pentru că nu se încadreză în sistem. Nu e un copil lider. Nu e un copil productiv. În timpul orei de istorie, profesoara o pedepseşte. Apoi colegii devin violenţi cu ea. Apoi ea tace. Apoi ea nu mai vrea nimic. Mâine o să meargă la o şcoală nouă. Dar în ce şcoală este lăsate să fie ceea ce e – un copil nedresat?

„Copii răi” vorbeşte despre violenţă şi supunere. Despre imaginaţia care se pedepseşte pentru că îndrăzneşte să se exprime. Despe reguli şi excese care pun la colţ libertatea copiilor. ”Copii răi” este un spectacol despre sistemul de educaţie din România, despre formele de violenţă care transformă o pedeapsă aparent banală într o ameninţare colectivă, despre relaţiile de putere copii profesori părinţi.

CARTE ora 20.30

„Violenţa în şcoală. Ajută ţi copilul să i facă faţă” de Catherine DePino, traducere Nadina Vişan
Editura Trei, București

Trei sferturi dintre elevii români se tem de comportamentul agresiv al colegilor, în vreme ce România se află printre primele locuri în clasamentul internaţional al violenţei şcolare, potrivit studiilor OMS realizate în 37 de ţări.

Cartea de faţă oferă părinţilor îngrijoraţi soluţii practice pentru a şi ajuta copiii să nu se lase terorizaţi de colegii de şcoală. Veţi afla cum să i ajutaţi pe cei mici să stopeze din faşă orice tentativă de intimidare, dar şi cum să colaboraţi eficient cu şcoala, autorităţile sau părinţii altor elevi. Cu ajutorul unor minidialoguri, al jocurilor de rol şi al unor sfaturi intuitive, copii vor învăţa cum să citească limbajul nonverbal al bătăuşilor, cum să şi păstreze cumpătul şi să fie asertivi, dar şi când e cazul, să apeleze la persoanele cu autoritate.

FILM ora 21.00

PROIECŢIE SCURT METRAJE

„UN ALT CRĂCIUN” (15 min), r. Tudor Giurgiu, producător Libra Film, 2012

Un băiat îşi aşteaptă părinţii să se întoarcă de Crăciun, din Italia. Nu i-a mai văzut de un an. De acest Crăciun, băiatul are de înfruntat prima criză majoră din viaţa lui: Există sau nu Moş Crăciun?

„LECȚIA DE BOX” (12 min), r. Alexandru Mavrodineanu, producător Strada Film, 2007

Victor este un om de afaceri din Bucureşti care nu mai suportă să îşi vadă fiul venind acasă bătut de colegii de şcoală. Într o zi, Victor îşi înscrie copilul la cursuri de box dar Vlad, care are numai 12 ani, nu e interesat să lupte şi refuză să participe la antrenament. Pentru a i da un exemplu, Victor se hotărăşte să intre în ring chiar el.

„EXCURSIE” (19 min), r. Adrian Sitaru, producător Adrian Titieni şi 4 Proof Film, 2014

În urma unei ştiri televizate ce anunţă aterizarea extratereştrilor în România, Eugen (9 ani) fură o cameră de filmat din magazinul unde lucrează tatăl său, începe să îşi filmeze viaţa cotidiană, iar apoi dispare subit.

POVEȘTI la REPLIKA

abordează teme și subiecte adresate în special publicului tânăr, dar nu numai, puțin explorate în arta contemporană din România: violența în școală, abandonul școlar, situația copiilor care au părinții plecați la muncă în străinătate, pornografia, profesiile invizibile și adaptarea la sistemul capitalist, tulburări din spectrul autismului, sistemul autoritar de predare în școală, drepturile copiilor, drepturile animalelor.

Perspectiva intersecțională și interdisciplinară propusă în cadrul Platformei de Artă Educațională – teatru, film, carte – facilitează înțelegerea complexă a artei contemporane, anulând limitele dintre domenii și concepte stric determinate, care devin din ce în ce mai flexibile și modelabile.

POVEȘTI la REPLIKA – Platforma de artă educațională
este un proiect cultural finanţat de ARCUB, în cadrul Programului cultural Ești București.

INTRAREA este GRATUITĂ – în limita locurilor disponibile

REZERVĂRI
e-mail: centrulreplika@gmail.com
tel.: +40732101860

The post Povești la Replika – Povești de pus la colț appeared first on Bookaholic.

„Sculptând în timp“ de Andrei Tarkovski se lansează la Cinemateca Română în cadrul Întâlnirilor Yorick!

$
0
0

Joi, 12 noiembrie, la ora 18.00, la Sala Eforie de la Cinemateca Română va avea loc lansarea volumului „Sculptând în timp“ de Andrei Tarkovski, publicat în premieră în România în Colecția Yorick a Editurii Nemira. Evenimentul va fi urmat de proiecția unuia dintre cele mai importante filme ale celebrului regizor rus.

Invitații speciali ai serii sunt: Cristian Tudor Popescu, jurnalist, scriitor, critic de film, Laurențiu Damian, regizor, președintele Uniunii Cineaștilor din România; Mihai Fulger, critic de film, redactor-șef al Cinematecii Române; Raluca Rădulescu, jurnalist și traducătoarea volumului și Monica Andronescu, coordonatorul Colecției Yorick a editurii Nemira.

Evenimentul deschide seria Întâlnirilor Yorick organizate de revista Yorick și de editura Nemira, ce vor avea loc lunar și care vor aduce în fața publicului bucureștean regizori, actori, scriitori, critici de teatru și de film pentru a discuta despre pasionantele arte ale spectacolului.

Volumul „Sculptând în timp“ de Andrei Tarkovski, în traducerea semnată de Raluca Rădulescu, apare pentru prima dată în România. Cartea, un jurnal de creație la care artistul a scris până în ultimele zile de viață, se constituie într-o mărturie directă a căutării. Andrei Tarkovski (își) pune întrebări despre film și artă în general, despre creator și public, despre valori și nonvalori. Lumea unuia dintre cei mai importanți cineaști din secolul XX se dezvăluie astfel într-o lucrare fundamentală pentru orice artist.

Cartea a fost publicată în coproducție cu Centrul Cultural Casa Artelor, Primăria Sectorului 3.

„Artistul nu este niciodată liber. Nu există oameni mai lipsiți de libertate decât artiștii. Ei sunt încătușați de talentul lor, sunt predestinați să fie în slujba talentului lor și tocmai prin asta în slujba oamenilor.(…) Artistul adevărat, întotdeauna în slujba nemuririi, încearcă să facă lumea nemuritoare și pe om să existe în această lume. Artistul care nu încearcă să descopere adevărul absolut și neglijează scopurile globale în favoarea detaliului nu este decât un caz trecător.“ Andrei Tarkovski

„Filmul este singura artă în care autorul se poate simți creator al unei realități absolute, al unei lumi proprii, în sensul literal al cuvântului. Înclinația spre autoafirmare, proprie omului, se realizează direct și în totalitate numai în film. Filmul este o realitate perceptibilă și așa și este perceput de către spectator, ca o realitate paralelă.“ Andrei Tarkovski

Andrei Arsenievici Tarkovski s-a născut pe 4 aprilie 1932 la Zavrajie, în regiunea Ivanovo, Rusia. Fiul poetului Arseni Tarkovski, a studiat muzica, pictura, sculptura, limba arabă și a lucrat in Siberia, în geologie. În 1956 a fost admis la VGIK (Institutul Central de Cinematografie al URSS) de la Moscova, unde a studiat la clasa lui Mihail Romm. Atunci, sub influența neorealismului italian, a realizat primele scurtmetraje. După filmul de licență „Compresorul și vioara”, primul său lungmetraj, „Copilăria lui Ivan” din 1962, l-a impus în atenția publicului și a criticii, câștigând Leul de Aur la festivalul de la Veneția. După multe șicane cu cenzura, „Andrei Rubliov” (1966) a ajuns la Festivalul Internațional de Film de la Cannes în ultima zi, autoritățile sovietice dorind ca prin această întârziere să se evite posibilitatea unei nominalizări. Filmul a fost interzis în URSS până în 1971. „Solaris” (1972) a fost aclamat în țările comuniste și considerat replica sovietică a filmului american „2001: Odiseea Spațială”, regizat de Stanley Kubrick, cu toate că Tarkovski susținea că nu văzuse filmul. Din cauza următoarei creații, „Oglinda”, care prezintă episoade cu nuanțe autobiografice, regizorul a intrat din nou în vizorul autorităților societice. Au urmat „Călăuza” și „Nostalgia” (1983), cel din urmă filmat in Italia, sub ochiul vigilent al cenzurii. În anul următor artistul a plecat în Suedia, unde, cu ajutorul colaboratorilor regizorului Ingmar Bergman, a făcut „Sacrificiul”, ultimul său film, recompensat cu patru premii la Cannes, unde Andrei Tarkovski, devenit unul dintre cei mai importanți creatori de film din secolul XX, nu a putut fi prezent din motive medicale.

Regizorul, pe care Ingmar Bergman îl consideră cel mai mare regizor, inventator al unui nou limbaj cinematografic, ce surprinde „viața ca vis“, s-a stins din viață la 54 ani, departe de țara natala, la câteva luni de la terminarea filmului Sacrificiul. A fost înmormântat într-un cimitir pentru emigranții ruși în Sainte-Geneviève-des-Bois, Paris.

The post „Sculptând în timp“ de Andrei Tarkovski se lansează la Cinemateca Română în cadrul Întâlnirilor Yorick! appeared first on Bookaholic.

Participă la maratonul Jocurile Foamei: Revolta Părţile 1 şi 2, doar pe 19 noiembrie, în toate locaţiile Cinema City din ţară

$
0
0

Povestea celor mai teribile jocuri din Panem se apropie de sfârşit. Katniss Everdeen reuşeşte să ducă lupta mai departe, în încercarea de a-l învinge pe preşedintele Snow, cel mai temut adversar şi creatorul districtelor care se vor întoarce chiar împotriva lui, unindu-şi forţele contra răului. Sfârşitul poveştii începe din data de 19 noiembrie la Cinema City.

Cu o zi înainte de premiera oficială a ultimei părţi din franciză, Cinema City dă startul maratonului cinematografic “Jocurile foamei”, oferindu-le iubitorilor de film posibilitatea de a viziona întreaga serie “Revolta”, partea 1 şi partea 2, exclusiv joi, 19 noiembrie, la un preţ special: 28 de lei în Bucureşti şi 25 de lei în restul ţării. În toate cele 16 oraşe si 22 de locaţii ale Cinema City, „Jocurile Foamei: Revolta – partea 1” este disponibilă în format 2D, iar partea a doua, în regim de avanpremieră, va fi proiectată în format 3D, la diferenţă de 20 de minute, timp în care cutiile de popcorn şi nachos pot fi reumplute pentru o experienţă completă în cinema.

Mai multe detalii şi posibilitatea de a achizitiona online bilete aici.

După ce în “Jocurile foamei: Revolta – Partea 1Katniss (Jennifer Lawrence) luptă să-l salveze pe Peeta Mellark (Josh Hutcherson), în “Jocurile foamei: Revolta – Partea 2” ea îşi descoperă adevăratul potenţial de învingător, devenind un excepţional lider. Aceasta e momentul în care Katniss descoperă claritate în tot ce gândeşte şi face. Iar urmarea este că toate relaţiile ei se schimbă, inclusiv cea cu Gale (Liam Hemsworth) şi cu preşedintele Alma Coin (Julianne Moore), care parcă începe să semene din ce în ce mai mult cu preşedintele Snow (Donald Sutherland).

Începe să vadă frumuseţea din oameni în acest film”, afirmă Jennifer Lawrence. “La început, Katniss avea o abordare limitată a oamenilor, o urmare a educaţiei primite. Nu avea mari speranţe şi se simţea singură. Dar, după ce trece prin toate experienţele – Jocurile Foamei, Districul 13, Capitoliul, apocalipsa din Panem – ea se redescoperă şi se simte mult mai legată de ceilalţi”, mai spune actriţa.

În acest ultim film al seriei miza este cu mult mai mare, lupta nu mai este doar despre supravieţuire, ci despre speranţa într-un viitor mai bun. Astfel, Katniss devine pe deplin conştientă de rolul ei de lider şi o redescoperim nu numai fragilă şi ambiţioasă, ci şi extrem de meticuloasă şi pragmatică.

Filmul „Jocurile foamei: Revolta – Partea a doua / The Hunger Games: Mockingjay – Part 2” este distribuit de Forum Film România şi va avea premiera pe 20 noiembrie 2015, fiind distribuit în format 3D şi 4DX, iar din 27 noiembrie va fi disponibil şi în format IMAX 3D.

Trailere:

Despre Cinema City

Cinema City este cel mai mare operator de cinematografe din România şi face parte din Cineworld Group, al doilea mare lanţ de cinematografe din Europa. Compania are multiplexuri în 16 oraşe din ţară: Bucureşti, Arad, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Constanţa, Deva, Drobeta-Turnu Severin, Iaşi, Ploieşti, Piteşti, Suceava, Târgu Jiu, Târgu Mureş şi Timişoara.

În total, Cinema City operează 22 de multiplexuri, cu 198 de săli şi 36.289 de locuri. Cineworld Group este prezent în  9 ţări, deţinând 215 multiplexuri cu mai mult de 1.990 de săli, dintre care 25 IMAX şi 12 săli 4DX. Primul cinematograf al companiei a fost deschis în 1930 în Haifa, Israel, compania extinzându-se în Europa Centrală  în 1997, şi intrând în România în 2007.

 

Comunicat de presă Forum Film România

The post Participă la maratonul Jocurile Foamei: Revolta Părţile 1 şi 2, doar pe 19 noiembrie, în toate locaţiile Cinema City din ţară appeared first on Bookaholic.

Trei vedete dau viaţă personajelor din Bunul Dinozaur

$
0
0

O prietenie născută într-un context neaşteptat, dar şi o aventură care e, de fapt, şi un proces de maturizare, sunt circumstanţele în care îi cunoaştem pe Arlo şi Spot (Ţâr în română), un apatozaur şi un puşti. În Bunul Dinozaur (/„The Good Dinosaur”), cea mai recentă producţie Disney•Pixar, e vorba de genul acela de relaţie dintre un băiat şi câinele său, numai că în cazul de faţă băiatul e un dinozaur şi câinele e un băiat. Asta, însă, nu face decât să crească aşteptarea, iar aventura filmului e pe măsură.

De la bun început, îl descoperim pe simpaticul şi timidul Arlo, dinozaurul (apatozaur), în sânul familiei, alături de fraţii săi. Părinţii încearcă să îi dea un start în viaţă, să îi stârnească gena de dinozaur neînfricat. Vocea mamei îl însoţeşte din primele momente, iar pentru spectatorii din România, glasul mamei e de fapt vocea Elenei Lasconi, jurnalistă şi vedetă ProTV, ea însăşi mamă. În 2013, ea a câştigat trofeul Masterchef-Proba Celebrităţii, deci ştie să şi gătească excelent, ca orice mamă.

Elena Lasconi

Filmul “Bunul Dinozaur” este dublat în limba română pentru ca cei mai mici dintre prietenii lui Arlo să poată lua parte pe de-a-ntregul la aventură. Alături de vocea Elenei Lasconi, dau viaţă personajelor şi alte vedete. Marian Râlea, simpaticul magician din anii ’90, un actor impecabil de teatru şi film, intră în pielea Colecţionarului, un dinozaur mai ciudat pe care Arlo îl întâlneşte în vasta pădure înfricoşătoare, de-a lungul călătoriei sale.

THE GOOD DINOSAUR

Marian Ralea

Arlo o cunoaşte şi pe simpatica Ramsey, o puştoaică dinozaur T-Rex, care prinde viaţă pe marele ecran de cinema datorită artistei Maria Radu, o vedetă spontană şi entuziastă. Apoi dă şi de impunătorul ei tată, un T-Rex în adevăratul sens al cuvântului, mare, autoritar, cu o voce puternică (a actorului Zoltan Octavian Butuc) de care aproape că îi e frică.

Maria Radu

Arlo (vocea lui Radu Chirţan) întâlneşte pe lungul drum înapoi spre casă și multe alte personaje. Noroc cu ajutorul nepreţuit al puştiului numit Ţâr, un băiat al peşterii. Călătoria şi aventura implicită sunt doar nişte pretexte pentru a spune o poveste despre prietenie, bunătate şi maturizare, o poveste care emoţionează spectatorii de orice vârstă. Mai ales că provocările pe care le înfruntă apatozaurul Arlo sunt metafore pentru provocările din viaţa fiecăruia.

AN UNLIKELY PAIR — In Disney•Pixar’s “The Good Dinosaur” Arlo, an Apatosaurus, encounters a human named Spot. Together, they brave an epic journey through a harsh and mysterious landscape. Directed by Peter Sohn, “The Good Dinosaur” opens in theaters nationwide Nov. 25, 2015. ©2015 Disney•Pixar. All Rights Reserved.

THE GOOD DINOSAUR

Filmul lansat de Disney•Pixar intră în cinematografe, în România, din 27 noiembrie şi este produs de creatorii “În căutarea lui Nemo” şi “Povestea Jucăriilor” şi regizat de Peter Sohn, fiind distribuit de Forum Film România, doar în varianta dublata, in format 3D.

Comunicat de presă Forum Film România

The post Trei vedete dau viaţă personajelor din Bunul Dinozaur appeared first on Bookaholic.

Înfruntă The Finest Hours: Furtună extremă, la cinema din 29 ianuarie

$
0
0

The Finest Hours: Furtună extremă este un thriller de acţiune eroic, bazat pe o extraordinară poveste adevărată. Cea mai grozavă acţiune de salvare întreprinsă de o ambarcaţiune mică, din istoria Pazei de Coastă din SUA, este prezentată într-un film care transportă publicul chiar în mijlocul acţiunii, creând o experienţă cinematografică complet captivantă, de proporţii epice.

Filmul „The Finest Hours: Furtună extremă” este distribuit de Forum Film România şi va avea premiera pe 29 ianuarie 2016, fiind distribuit în format 3D, IMAX 3D și 4DX.

„The Finest Hours: Furtună extremă” este un film plin de acţiune, la limita imposibilului, cu ample scene ce redau natura dezlănţuită în luptă cu voinţa umană – două forţe disproporţionate. În esenţă, e o poveste despre puterea spiritului uman şi despre voinţă. „Este, la o adică, o poveste reconfortantă despre oameni care reuşesc să învingă datorită intenţiilor lor nobile”, spune producătorul Jiim Whitaker. „Eu cred în filme despre speranţă, iar acesta este un astfel de film”, mai spune el.

Producătoarea Dorothy Aufiero completează: „Tinerii aceia ştiau exact în ce se bagă în clipa în care s-au urcat la bordul ambarcaţiunii de salvare. Au avut curajul să iasă în larg şi să pună pe locul al doilea propria siguranţă pentru a face ceva incredibil şi inspiraţional”. Operaţiunea de salvare de pe SS Pendleton, din 1952, a fost ştire de prima pagină, dar foarte puţini îşi mai aduc astăzi aminte de furtuna devastatoare şi de supravieţuirea miraculoasă. Singurul mod în care povestea putea fi spusă publicului de astăzi într-un mod credibil era montarea ei pe marele ecran. Echipa de producţie a rămas întru totul fidelă şirului de evenimente din acea zi fatidică de februarie a anului 1952. Regizorul Craig Gillespie afirmă: „Am vrut să fim foarte precişi şi corecţi în toate detaliile tehnice ale evenimentului, aşa că am implicat oameni reali în poveste. Iar faptul că am putut surprinde toate nuanţele momentului face filmul mult mai interesant şi ne permite să prezentăm eroi unici şi autentici”.

Dintre toţi cei implicaţi în operaţiunea de salvare a ambarcaţiunii, doar doi oameni mai trăiesc astăzi. E vorba de inginerii Andy Fitzgerald şi Mel “Gus” Gouthro, amândoi angajaţi ai Pazei de Coastă. Fitzgerald, care era subalternul lui Gouthro, a intervenit în seara accidentului în locul lui. Gouthro era bolnav şi a rămas la staţie. Cei doi prieteni au fost antamaţi de echipa de producţie pentru a se asigura că faptele redate în film sunt conforme cu realitatea. Niciunul dintre ei nu a uitat noaptea de 18 februarie 1952.

„Unii oameni încă mai cred că respectiva misiune de salvare a fost, de fapt, una sinucigaşă, dar eu niciodată nu m-am raportat aşa la ea”, spune Andy Fitzgerald, acum în vârstă de 84 de ani, care locuieşte în Colorado cu soţia lui. „Ştiţi cum spuneam noi atunci? Că trebuie să ieşi în larg, dar că nu trebuie să te şi întorci. Rolul nostru era să salvăm oameni şi exact asta făceam şi eram foarte mândri de noi”. „Când lumea mă întreabă de Pendleton încerc să îi fac să înţeleagă că în zilele acelea n-a fost mare lucru. Cei patru oameni şi-au făcut datoria. Nu e ca şi cum se distrau pe barca de salvare, dar asta trebuiau să facă şi asta făceau”, adaugă Gouthro.

The Finest Hours: Furtună extremă” pune accentul pe voinţa omului drept cea mai importantă armă a sa. Aceşti tineri, cu diferite niveluri de experienţă, îşi înfrâng propriile frici şi dau piept cu forţa imaginabilă a naturii, pentru a reuşi, în final, lucruri pe care le credeau imposibile. „Este o poveste reală despre oameni reali şi despre ce sunt aceştia capabili să facă, şi cum salvarea vieţilor lor şi ale altora îi ajută să-şi înţeleagă propriile forţe”, spune Casey Affleck, care joacă rolul Ray Sybert, tânărul inginer care se mobilizează pentru a-i salva pe ceilalţi.

Sinopsis
Pe 18 februarie 1952, o furtună masivă a lovit New England, distrugând orașe de-a lungul Coastei de Est, cu consecințe dezastruoase asupra navelor, inclusiv SS Pendleton, un petrolier pornit spre Boston, care a fost literalmente rupt în două, cu peste 30 de marinari prinşi în interiorul pupei ce s-a scufundat rapid. În calitate de ofițer superior la bord, primul inginer asistent Ray Sybert (Casey Affleck) își dă seama repede că trebuie să preia comanda echipajului speriat și să-i inspire pe oamenii să lase deoparte diferențele dintre ei și să lucreze împreună pentru a supravieţui uneia dintre cele mai mari furtuni care a lovit vreodată Coasta de Est.

Din distribuţia filmului „The Finest Hours: Furtună extremă” fac parte: Chris Pine, Cassey Affleck, Ben Foster, Holliday Grainger, John Ortiz, Eric Bana. Filmul este regizat de Craig Gillespie şi produs de Jim Whitaker şi Dorothy Aufiero, după un scenariu de Scott Silver şi Paul Tamasy & Eric Johnson, fiind bazat pe cartea de non-ficţiune cu acelaşi nume scrisă de Michael J. Tougias şi Casey Sherman.

Trailer:

***
Despre Forum Film România
Forum Film România s-a înfiinţat în anul 2010 şi a preluat distribuţia în cinematografe, la nivel local, a peliculelor realizate de studiourile Disney. În afară de România, companiile Forum Film coordonează distribuţia peliculelor Disney şi în Bulgaria, Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia şi Israel. În Israel, colaborarea Disney cu Forum Film a fost începută în urmă cu aproape 50 de ani. În ultimii ani, pe lângă Disney, compania distribuie şi titluri ale studiourilor MGM, Lionsgate, Weinstein, FilmNation şi alţi independenţi. Distribuitorul de filme este parte a grupului Cinema City International, activ pe diverse segmente ale pieţei cinematografice, inclusiv operarea de cinematografe şi distribuţia de filme.

The post Înfruntă The Finest Hours: Furtună extremă, la cinema din 29 ianuarie appeared first on Bookaholic.


Ce filme vedem iarna aceasta în IMAX: „The Revenant”, „The Finest Hours” &„Deadpool”

$
0
0

În ianuarie şi februarie, la sala T IMAX de la Cinema City din AFI Palace Cotroceni, trei filme scriu istoria cinematografică a sezonului, pe cel mai mare ecran curbat din ţară: „The Revenant: Legenda lui Hugh Glass”, „The Finest Hours: Furtună extremă” şi „Deadpool”. Iarna aceasta ai parte de aventură, suspans, dar şi de eroi care salvează ziua, toate redate cu ajutorul spectaculoasei tehnologii IMAX, care te aruncă direct în miezul acţiunii.

Trăieşte o experienţă incredibilă şi intimă cu „The Revenant: Legenda lui Hugh Glass”

Din 20 ianuarie, „The Revenant: Legenda lui Hugh Glass” – cel mai recent film regizat de Alejandro González Inárritu, o tulburătoare poveste despre supravieţuire, care deja a câștigat 3 Globuri de Aur și are 12 nominalizări la Oscar – poate fi văzut în format IMAX la Cinema City. O ocazie ce nu trebuie pierdută, o experienţă specială pentru cinefilii români, dat fiind că ţara noastră este unul dintre puţinele teritorii unde filmul poate fi vizionat în IMAX, iar Inárritu însuşi confirmă că nimic nu se compară cu experiența incredibilă și intimă de a vedea filmul în acest format revoluţionar.

Pentru a putea fi proiectat în format IMAX 2D, filmul a trecut prin ample transformări tehnice la nivel de sunet și lumină (luminozitate, contraste, nuanțe), proces la care a participat și directorul de imagine Emmanuel Lubezki. Urmăriți-l aici pe regizorul Alejandro González Inárritu recomandând vizionarea filmului “The Revenant” în format IMAX:

Inspirată dintr-o întâmplare adevărată, pelicula spune povestea legendarului explorator Hugh Glass (Leonardo DiCaprio), membru al unei expediții la frontiera americană, care e rănit grav de un urs grizzly și apoi abandonat de colegii săi. Cu o voință de fier și îndrumat de amintirea celor dragi, Glass supraviețuiește în mod miraculos și reușește să străbată peste 300 de kilometri pe jos, în sălbăticie, până la tabăra expediției. Îl motivează un singur lucru: să îl găsească pe cel care l-a trădat, John Fitzgerald (Tom Hardy).

The-Finest-Hours_IMAX-poster

Simte forţa naturii dezlănţuite în „The Finest Hours: Furtună extremă”

Următoarea premieră la IMAX este pe 29 ianuarie: „The Finest Hours: Furtună extremă”, un film despre supravieţuire la bordul unui petrolier rupt în două de o furtună puternică şi despre curajul neaşteptat al unuia dintre ofiţerii de la bord Ray Sybert (Casey Affleck), care preia comanda echipajului şi îi inspiră pe oameni să lase deoparte diferențele și să lucreze împreună pentru a supravieţui. Doar la IMAX imaginile copleşitoare cu furtuna, cea mai fidelă redare a realităţii care îţi cuprinde inclusiv vederea periferică şi sunetul care zguduie pământul şi îţi taie respiraţia fac posibilă imersia totală la bordul SS Pendleton.

Scenele de acţiune sunt viscerale şi impresionante din punct de vedere vizual, fiind ancorate de emoţiile puternice bazate pe forţa spiritului uman. Astfel, urmărirea filmului în format IMAX este perfectă datorită proporţiilor epice şi naturii imersive ale acestei cutremurătoare poveşti adevărate, după cum ne arată şi acest material special despre film, featurette-ul „special look” de la IMAX:

Deadpool_IMAX-poster

Află de ce „bigger is better” în „Deadpool”

Iar pe 12 februarie se lansează „Deadpool”, un „reboot total” al personajului din „X-Men Origins: Wolverine”. Supranumit mercenarul cu gură mare, Deadpool obţine puteri incredibile, în urma unui experiment militar destinat să redea abilitatea de regenerare rapidă a lui Wolverine. Acestea vin, însă, şi cu unele inconveniente: instabilitate psihică şi un fizic desfigurat. Filmul e acţiune neîntreruptă, iar Deadpool însuşi le transmite fanilor că, la IMAX, „mai mare înseamnă mai bun”, demonstrând cum arată un creier uman pe enormul ecran dintr-o sală IMAX. Clipul integral îl găsiţi aici:

Cele 3 filme vor putea fi urmărite şi în format 2D („The Revenant”), respectiv 3D („The Finest Hours” şi „Deadpool”), în locaţiile Cinema City din ţară, precum şi în format 4DX ( „The Finest Hours”), la Cinema City din Mega Mall Bucureşti şi City Park Constanţa.

Despre Cinema City
Cinema City este cel mai mare operator de cinematografe din România și face parte din Cineworld Group, al doilea mare lanț de cinematografe din Europa. Compania are multiplexuri în 16 orașe din țară: București, Arad, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Constanța, Deva, Drobeta-Turnu Severin, Iași, Ploiești, Pitești, Suceava, Târgu Jiu, Târgu Mureș și Timișoara.

În total, Cinema City operează 22 de multiplexuri, cu 198 de săli și 36.289 de locuri. Cineworld Group este prezent în 9 țări, deținând 217 multiplexuri cu 2.000 de săli, dintre care 25 IMAX și 12 săli 4DX. Primul cinematograf al companiei a fost deschis în 1930 în Haifa, Israel, compania extinzându-se în Europa Centrală  în 1997, și intrând în România în 2007.

 

Comunicat de presă Cinema City România

The post Ce filme vedem iarna aceasta în IMAX: „The Revenant”, „The Finest Hours” & „Deadpool” appeared first on Bookaholic.

A început ediţia cu numărul 24 a Târgului de Carte LIBREX

$
0
0

În perioada 9 – 13 martie 2016, la Iaşi (Palas Mall), se va desfăşura ediţia cu numărul 24 a Târgului de Carte LIBREX. Primăvara cărţilor la Iaşi.

Structural, LIBREX 2016 reuneşte 160 de expozanţi cu un profil axat pe tematica complexă a Târgului (carte, arte vizuale, muzică, papetărie, birotică, jucării), precum și pe zone care derivă din aceasta (instituții de învățământ, centre culturale, promotori culturali, biblioteci etc.). Edituri din întreaga ţară, companii distribuitoare de carte românească şi străină, papetărie şi muzică, instituţii şi asociaţii de cultură, autori individuali etc. își prezintă oferta, publicul având astfel oportunitatea de a alege cărţi din diverse domenii de specialitate: artă, beletristică, ştiinţă şi tehnică, calculatoare, mass-media şi comunicare, medicină, psihologie, dezvoltare personală, religie, istorie, drept, economie, resurse umane, management, marketing, limbi străine, cărţi pentru copii, enciclopedii, dicţionare şi ghiduri, manuale şi auxiliare didactice, cărţi pentru timpul liber, meditaţie şi recreere etc.

Această ediţie a Târgului de Carte oferă publicului de toate vârstele Agenda culturală LIBREX 2016 care cuprinde numeroase lansări de carte urmate de sesiuni de autografe,întâlniri literare de excepție la Conferinţele LIBREX 2016, dezbateri de specialitate, mese rotunde, recitaluri de muzică şi poezie, teatru şi film, expoziţii de artă, ediția a IV-a a

Concursului de Interpretare Artistică „Micul Prinţ”, Premiile LIBREX 2016, Tombola „Citeşti şi Câştigi” cu sute de premii în cărți și cu Marele Premiu constând într-o Bibliotecă plină cu cărți oferită de MOBEXPERT etc.

Conferințele LIBREX 2016 vor fi susținute de autorii JEAN PORTANTE, scriitor francez de origine luxemburgheză, autor de romane, povestiri, piese de teatru, poet și jurnalist, DRAŽEN KATUNARIĆ, scriitor croat, poet, prozator, eseist, CLAUDIO POZZANI, poet, scriitor și compozitor, director al Festivalului Internațional de Poezie de la Genova, TUDOR CĂLIN ZAROJANU, scriitor și jurnalist, și CEZAR PAUL-BĂDESCU, scriitor și jurnalist român, prezentator și realizator al emisiunii TV „Cartea cea de toate zilele”.

Librex 2016

Evenimentele LIBREX 2016 se desfăşoară în cele trei AGORE EX LIBRIS (spaţii de evenimente) din incinta Palas Mall (nivelul 0 şi nivelul 1), în Sala Mozart (Palas Mall), la Casa Cărţii şi la Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Asachi” Iaşi.

The post A început ediţia cu numărul 24 a Târgului de Carte LIBREX appeared first on Bookaholic.

Interviu cu Dan Burlac, directorul Alpin Film Festival – film, carte, fotografie

$
0
0

Iubitorii de munte, film, carte și fotografie au avut parte de un frumos mărțisor în primul weekend din luna martie – Alpin Film Festival, un demers inedit și curajos, dat fiind faptul că este primul festival de film și cultură montană din România.

Cum a fost la această primă ediție, de cât curaj a fost vorba, de câtă muncă și implicare, dar mai ales despre cum și cui i-a venit această idee ne va spune directorul festivalului, domnul Dan Burlac.

 

Pentru bookaholici, melange-ul promis de afișul festivalului – film, carte și fotografie – este irezistibil. E ca și cum ai întreba un om flămând dacă vrea să mănânce, :) Așa că ne-am propus să aflăm mai multe despre Alpin Film Festival. Și voi începe cu începutul: când și cui i-a venit ideea unui astfel de festival? Și cât de lung a fost drumul de la idee până la conturarea unui proiect fezabil?

Ideea s-a născut cumva din călătoriile mele ca producător de film la diverse festivaluri internaționale de film. Am remarcat o tendință în ultimii doi ani, în care filmele inspirate de mediul montan au avut un mare succes la public. Un exemplu este excelentul documentar MERU, care a câștigat Premiul Publicului la Sundance Film Festival. Și la Cannes am văzut succesul de care se bucurau filmele de „munte”.

Am descoperit, cu aceste filme, că există o rețea foarte dezvoltată de festivaluri de acest gen în lume și, spre suprinderea mea, am văzut că, în România, nu există. Sunt crescut pe munte și am „fugit de acasă” pentru a merge pe munte de mic. Este o lume care a contat enorm în formarea mea ca om și drumurile pe cărările de munte cu părinții și prietenii au rămas și rămân amintiri prețioase la care țin. De câte ori am ocazia, fug pe munte pentru a mă regăsi. Există un citat la care țin foarte mult al unui alpinist francez care spunea „să mergi pe munte este să mergi acasă”.

Pe scurt, factorul generator al acestui demers a fost întâlnirea dintre „copilul muntelui” și producătorul din mine. Mi-am zis că se poate face ceva foarte frumos și în România, pentru a cultiva și a menține o lume ale cărei valori sunt esențiale pentru oricine cunoaște și iubește muntele.

afis Alpin Film Festival

Pentru că scopul principal al proiectului este să promovăm cultura și civilizația montană, alăturarea celor trei elemente – carte, film, fotografie – a fost una firească, dar nu am inventat noi roata pentru că majoritatea festivalurilor de munte din lume reunesc cele trei  elemente.

Am pus pe hârtie proiectul, am luat legătura cu cei de la International Alliance of Mountain Film, o organizație care reunește festivalurile de acest gen din lume și, ușor-ușor, lucrurile s-au legat. Am fost invitat la câteva festivaluri să văd cum funcționează și cum se organizează un astfel de eveniment și, împreună cu o echipă de profesioniști, am trecut la fapte.

POZE VECHI

Cum ați ajuns la Predeal ca spațiu? Va fi un loc permanent și pentru viitor sau ați luat în considerare și alte variante?

Am ales Predealul pentru că mi se pare emblematic ca loc: deși nu mai are strălucirea de altădată, este un loc popular, simbolic și cu un potențial în care eu cred. Este aproape de „tot”: de Bucegi, de Brașov, de Bran, de  stațiunile de pe Valea Prahovei.

Lucrurile s-au legat cumva repede pentru o ediție-pilot, urmând ca, din 2017, să facem o ediție competițională, cu mai multe secțiuni. Dorim sa extindem festivalul și la Bușteni, acolo urmând să fie organizate proiectele legate mai ales de alpinism, un proiect unde colaborăm cu Zsolt Torok. Probabil și la Azuga, Cheile Grădiștei, Poiana Brașov, dar asta vom evalua, cum s-ar zice, văzând și făcând.

12804846_184308968609852_2775713919116544500_n

Un festival despre cultura montană este în sine un festival de nișă, și, mai mult de atât, uitându-mă peste program, am observat că și filmele alese sunt cumva nișate, în sensul că vin spre zone extreme – sport, aventură și adrenalină. Este aceasta o alegere asumată sau s-a întâmplat așa fiind vorba de prima ediție? Intenționați în viitor să lărgiți zona de explorare, poate și cu filme care ies din sfera documentarului sportiv spre cele sociale, antropologice sau chiar spre filme artistice, normal, care să respecte tematica? E clar faptul că extremer-ii nu pot decât saluta această inițiativă, dar credeți că cei care iubesc muntele într-o manieră mai romantică, își vor găsi locul la festival?

Fiind un festival în care principala dorință este să promovăm conceptul de cultură și civilizație montană, vom încerca să lărgim aria de selecție pentru a intra în toate zonele de interes legate de munte: ecologic, antropologic, economic etc.

Pentru asta, ne-am apropiat de personalități din România care au autoritatea să vorbească despre cultura montană în toată complexitatea ei. Și mă refer aici la Cristian Lascu, la Cornel Galescu, Zsolt Torok, Vintilă Mihăilescu, Horia Colibășanu, Tomi Coconea și alții care ne vor ajuta să acoperim foarte bine toate zonele despre care vorbeam.

EXPOZITIA ISTORIA CABANELOR DIN CARPATI - GARA PREDEAL 2

Ce înseamnă să faci un festival cu intrare liberă? De ce ați optat pentru această variantă? E un specific al proiectului sau a fost doar pentru prima ediție?

Intrarea liberă este firească pentru acest moment al proiectului, sper să putem continua să oferim accesul liber celor care vin la Alpin Film Festival. Vom vedea mai târziu, la edițiile ce vor urma, cum vom gestiona acest aspect și depinde de multe elemente la care încă lucrăm.

12821612_187042528336496_5067327407347942667_n

Vorbim despre un festival de cultură montană, dar cât de puternică e cultura montană în România și cât de promovată?

Cred că avem o foarte mare preocupare, ca nație, pentru cultura și civilizația montană și le trăim într-un mod firesc, fără a conștientiza. Nu are sens sa intru în discursuri legate de istorie, de relația pe care românii au avut-o și o au cu muntele. Literatura română este plină de pagini memorabile legate de acest aspect. Însă nu cred că există un mediu mai organizat, mai didactic. Sunt foarte multe inițiative în întreaga țară, dar nu există un curent unitar, care să ne ajute să înțelegem și altcumva fenomenul, să îl conștientizăm și, plecând de aici, să ajungem să respectăm muntele, să-l protejăm și să îl păstrăm.

Un argument în plus față de ceea ce zic este un lucru pe care l-am descoperit, cu uimire: România este singura țară europeană neafiliată Asociației Europene a Asociațiilor de Drumeții Montane.

12805953_187001611673921_5872421689495785718_n

Sunt multe discuții despre modul defectuos în care prezervăm patrimoniul montan de la noi. Credeți că demersuri ca Alpin Film Festival pot sensibilza opinia publică generând fapte concrete pentru reabilitarea patrimoniului?

Este una dintre preocupările pe care le avem, aceea de a declanșa, în cadrul festivalului, ateliere de discuție, conferințe cu voci autorizate – din România și din străinatate – pentru prezervarea patrimoniului montan. Avem un proiect împreună cu o Universitate din Elveția pentru a organiza un atelier de marketing montan și prezevarea patrimoniului montan și vom acorda mici burse celor care sunt interesați să se formeze în aceste domenii.

CARTI 3

Putem povesti multe, mai ales că avem muntele ca subiect, dar bookaholici fiind, tot la cărți tragem. Spuneți-ne câteva cuvinte despre Alpin Book Festival. E o inițiativă în premieră în România și am înțeles că au fost și premii. :)

Cartea este deja un lucru minunat, iar cartea de munte nu poate decât să contribuie la ceea ce dorim noi să realizăm. Vom promova și traduce cartea de munte, vom da premii celor mai bune cărți pentru a încuraja astfel de publicări. Există o literatură de sertar cu o seamă de cărți absolut fantastice din istoria drumețiilor și a sportului montan, cărți inspirate de lumea muntelui, a performanțelor sportive, a aventurilor umane, o lume țesută de vise care fascinează și trezește interes. În acest proiect, suntem susținuți de Editura România Pitorească, care face enorm pentru literatura dedicată muntelui.

CARTE

Cum ați simțit această primă ediție?

Sunt extrem de mulțumit că publicul prezent la această ediție pilot a înțeles și a apreciat intenția noastră de a face din acest eveniment un act cultural important pentru civilizația muntelui. Publicul a fost încântat să se întâlnească, la Predeal, cu legende ale sportului montan românesc si i-aș numi aici pe Alexandru Floricioiu, Mircea Noaghiu, Nusa Enache, Constantin Arghiropol, Dan Vasilescu, Dan Cristea, Liviu Predeleanu și mulți alții.

Cei trei prieteni ai festivalului – Tomi Coconea, Cornel Galescu , Zsolt Torok – vor fi stâlpii edițiilor viitoare. Ei, alături de Cristian Lascu și Vintilă Mihăilescu, formează grupul care va gira, prin autoritatea pe care o reprezintă, fiecare în domeniul său, modul în care vom selecționa filmele, cărțile, fotografiile pentru Alpin Film Festival.

Cele trei zile au fost intense, pline de momente remarcabile și suntem optimiști – am așezat o sămânță bună pentru a dezvolta un proiect minunat, așa cum ne-au mărturisit cei prezenți la Predeal, în 4-6 martie.

CARTI 2

Cât de bookaholic e Dan Burlac? Aveți timp de lectură? Cât, unde și când citiți? Se poate o recomandare pentru bookaholici, o carte de suflet care v-a adus împlinire și pe care vreți să o dați mai departe? Sau puteți să le transmiteți un mesaj. :)

Sunt, în mod definitiv, un bookaholic. Cartea m-a construit și m-a făcut cel care sunt astăzi, cu binele și răul din viața mea. Cartea m-a învățat că esențial este să crezi în ceea ce faci, să fi deschis mereu cunoașterii, să înveți din tot și din toate.

Am avut șansa ca la Paris, în anii mei de studenție, să fiu ucenicul unuia dintre cei mai elitiști editori din Franța, este vorba despre domnul Constantin Tacou, elev, la rândul lui, al lui Georges Dumezil, directorul editurii L’ Herne. În librăria sa de pe Rue de Verneuil, am crescut între cărți minunate și am fost spectator la trecerea unor personalități ale literaturii mondiale – ma gândesc aici la Umberto Eco, Emil Cioran, Philippe Sollers, Julia Kristeva, Maurice Droun, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca și mulți alții.

După părinții mei, este omul cel mai important din viața mea și datorită lui mi-am împlinit dragul de carte, pornit din biblioteca mea de mocan din Săcele.

Nu aș recomanda o carte anume pentru că întâlnirea cu o carte este un lucru extrem de intim și personal. O carte îți transmite, poate, numai ție acea emoție intensă, după lectură.

Aș avea o singură recomandare: citiți și nu lăsați cartea să moară!

PROIECTII FILME

11204866_187001468340602_883804294221256314_n

12795558_187001015007314_520283595274721060_n

12801279_187001608340588_1592173151440989744_n

12795493_187041011669981_2725695412365617410_n

12805985_187041795003236_8984204678847826531_n

Fotografii de Irinel Cîrlănaru Photography și Mihai Sebestyen, preluate de pe contul de Facebook Alpin Film Festival.

The post Interviu cu Dan Burlac, directorul Alpin Film Festival – film, carte, fotografie appeared first on Bookaholic.

Bătălia dintre Batman şi Superman este mai impresionantă în IMAX

$
0
0

Sfârşitul lunii martie aduce pe marile ecrane unul dintre cele mai aşteptate filme ale primăverii: „Batman vs. Superman: Zorii Dreptăţii”, care ne prezintă o confruntare fără precedent între cei mai emblematici supereroi ai lumii. Iar doar la Cinema City poţi urmări lupta dintre Batman şi Superman şi în spectaculosul format IMAX, pe cel mai mare ecran curbat din ţară. Totul, de la filmul în sine, până la designul sălii, sistemul de proiecţie şi sunet au fost personalizate şi îmbunătăţite pentru a te face să simţi că eşti parte din film.

De altfel, regizorul Zack Snyder a filmat o parte dintre secvenţe cu ajutorul camerelor IMAX, oferindu-vă cu 40% mai multă acţiune. Exclusiv în acest format, secvenţele se vor extinde pe verticală pentru a umple întregul ecran, oferind o imagine de o claritate şi culoare neegalate, pentru o experienţă cu adevărat captivantă. Mai multe detalii oferă chiar regizorul, într-un featurette special:

Până la premiera oficială din 25 martie a filmului „Batman vs. Superman: Zorii Dreptăţii”, iată 7 lucruri pe care trebuie să le mai ştiţi despre IMAX:

1. Camerele IMAX sunt camerele cu cea mai înaltă rezoluție din lume.

2. În secvenţele filmate cu această cameră, imaginea proiectată are o rezoluţie de 10 ori mai mare decât rezoluţia obişnuită a filmului de 35 mm – oferind o amploare şi calitate de neegalat.

3. Un cadru IMAX are peste 18.000 de pixeli rezoluţie orizontală (spre deosebire de un ecran HDTV utilizat acasă, care are doar 1,920 de pixeli).

4. Aspect ratio reprezintă termenul tehnic pentru raportul proporţional dintre lăţimea şi înălţimea unei imagini. Cele mai multe filme actuale sunt prezentate în formatul CinemaScope (2.40:1). Proiecţia unui film prezentat în acest format este decupată şi utilizează doar o parte a imaginii surprinse de camera video, acesta fiind şi motivul pentru care majoritatea ecranelor obişnuite sunt foarte late, dar nu şi înalte. Prin folosirea camerelor IMAX de cea mai înaltă rezoluţie, producătorii de film au posibilitatea de a utiliza un format extins pentru prezentarea filmelor, oferind publicului o vizionare cu adevărat copleşitoare.

Batman vs Superman_IMAX Teaser Poster 1

5. Pentru că doar o parte din secvenţe sunt deseori filmate cu ajutorul camerelor IMAX, restul scenelor trec prin procedeul patentat IMAX de îmbunătăţire a imaginii şi sunetului, orice film IMAX fiind astfel de o calitate superioară oricărui alt format. Camerele IMAX, procesul Digital Re-mastering de îmbunătăţire a imaginii, sistemul de proiecţie, precum şi cel audio, designul sălii, toate acestea revoluţionează simpla vizionarea a unui film, oferind publicului o experienţă cinematografică autentică şi revoluţionară.

6. Unii dintre cei mai recunoscuţi regizori de film – precum Christopher Nolan, J.J. Abrams, Brad Bird sau Michael Bay – folosesc în prezent pentru filmele lor camerele IMAX.

7. Printre producţiile anterioare care au încorporat tehnologia IMAX se numără: „The Dark Knight”, „Transformers: Revenge of the Fallen”, „Mission: Impossible – Ghost Protocol”, „The Dark Knight Rises”, „Star Trek: Into Darkness”, „The Hunger Games: Catching Fire”, „Transformers: Age of Extinction”, „Interstellar” şi „Star Wars: The Force Awakens”.

Filmul „Batman vs. Superman: Zorii Dreptăţii” poate fi urmărit şi în format subtitrat 3D şi dublat 3D în locaţiile Cinema City din ţară, în format IMAX 3D la Cinema City din AFI Palace Cotroceni, precum şi 4DX 3D la Cinema City din Mega Mall Bucureşti şi City Park Constanţa. Filmul este deja disponibil în avanpremieră în reţeaua Cinema City. Mai multe detalii pe cinemacity.ro.

Batman vs Superman_IMAX Teaser Poster 2

Despre Cinema City
Cinema City este cel mai mare operator de cinematografe din România și face parte din Cineworld Group, al doilea mare lanț de cinematografe din Europa. Compania are multiplexuri în 16 orașe din țară: București, Arad, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Constanța, Deva, Drobeta-Turnu Severin, Iași, Ploiești, Pitești, Suceava, Târgu Jiu, Tîrgu Mureș și Timișoara.

În total, Cinema City operează 22 de multiplexuri, cu 198 de săli și 36.289 de locuri. Cineworld Group este prezent în  9 țări, deținând 217 multiplexuri cu 2.000 de săli, dintre care 25 IMAX și 12 săli 4DX. Primul cinematograf al companiei a fost deschis în 1930 în Haifa, Israel, compania extinzându-se în Europa Centrală  în 1997, și intrând în România în 2007.

The post Bătălia dintre Batman şi Superman este mai impresionantă în IMAX appeared first on Bookaholic.

Vino la Noaptea Cărților Deschise!

$
0
0

Pe 23 aprilie, în lumea întreagă se sărbătorește Ziua Mondială a Cărții. În România, Editura Litera organizează de patru ani cea mai importantă campanie dedicată sărbătorii lecturii, Noaptea Cărților Deschise.
Acesta este prilejul nostru din fiecare an de a ne întâlni cu voi, iubitorii de carte, într-un cadru prietenesc, pentru a marca simbolic un eveniment dedicat uneia dintre cele mai importante invenții ale omenirii, CARTEA.

Alături de voi, am făcut din acest eveniment un adevărat manifest pro-cultură ale cărui ecouri au depășit granițele țării. Este o realizare importantă pentru România, țară pe care statisticile europene o plasează la coada listei la capitolul obișnuințelor de lectură.

Nu ratați, așadar, o nouă sărbătoare a culturii marca Noaptea Cărților Deschise și participați la cel mai mare eveniment anual dedicat cărții!

La ediția din anul acesta vă așteptăm cu mii de cărți oferite cadou, cu un spectacol de statui vivante întruchipate de actori ai scenelor de teatru bucureștene și, la căderea serii, vă invităm la o proiecție de film în aer liber.

Veniți, suntem din ce în ce mai mulți!

Unde: Parcul Lumea Copiilor din Tineretului (accesul se face din Bd Tineretului, lângă Palatul Copiilor)

Când: 23 aprilie, începând cu ora 19

Cum: Cu mic cu mare, cu bucurie și entuziasm, cu dor de carte!

noaptea cartilor deschise gif

Intrare liberă!

Dați vestea mai departe!

The post Vino la Noaptea Cărților Deschise! appeared first on Bookaholic.

Shakespeare Lives in Bucharest

$
0
0

În săptămâna 18 – 23 aprilie vă așteptăm cu activități și evenimente prin care sărbătorim opera lui Shakespeare. În 2016 marcăm împlinirea a 400 de ani de la moartea sa prin diferite activități, care vor culmina cu evenimentele de pe 23 aprilie: • 14:00 – 16:00 | @British Library | Sonetele lui Shakespeare, împreună cu […]

The post Shakespeare Lives in Bucharest appeared first on Bookaholic.

Emoţii autentice & efecte speciale neaşteptate în noua ecranizare Disney pentru „Cartea Junglei”

$
0
0

O junglă digitală exagerat mărită, animale de dimensiuni colosale, create tehnic, dar redate fidel, peisaje ample şi exotice cât cuprinde şi, în mijlocul lor, Mowgli – puiul de om speriat de călătoria pe care trebuie să o facă. Aşa arată noua ecranizare live-action de la Disney a clasicei poveşti a copilăriei „Cartea Junglei”.

„The Jungle Book / Cartea Junglei” este distribuit de Forum Film România şi a avut premiera pe 15 aprilie 2016. Filmul „Cartea Junglei” poate fi urmărit în format 3D (subtitrat şi dublat) în toate cinematografele partenere din ţară, precum şi în format IMAX 3D (subtitrat) – la Cinema City din AFI Palace Cotroceni şi la Shopping City Timişoara, şi în format 4DX 3D (subtitrat și dublat) – la Cinema City din Mega Mall Bucureşti, City Park Constanţa şi Shopping City Timişoara.

Numeroase adaptări cinematografice
Povestea scrisă de Rudyard Kipling a fost adaptată pentru marele ecran de câteva ori în ultimele decenii, cea mai cunoscută versiune fiind cea semnată de Walt Disney şi lansată în 1967, devenită, între timp, un clasic. E recunoscută mai ales pentru două dintre melodiile coloanei sonore care au făcut carieră pe cont propriu: Terry Gilkyson – „The Bare Necessities” şi The Sherman Brothers –„I Wanna Be Like You”.

Jon Favreau, regizorul recentei pelicule Disney, afirmă că în copilărie a fost foarte impresionat de legătura dintre Mowgli şi ursul Baloo, care îi amintea de relaţia lui specială cu bunicul său. “Îmi plăcea că Mowgli nu era cuminte, ci intra în tot felul de buclucuri. Nu era deloc intimidat de animalele mari ale junglei, din contră, se simţea acasă în compania lor”, spune Favreau. În noua ecranizare, regizorul a urmărit să regăsească acest tip de echilibru cu care poate empatiza oricine. „Dacă eşti fan Disney, vei remarca în versiunea noastră atenţie la detalii care aduc un tribut clasicei pelicule Disney”, mai spune regizorul. Mai ales că Walt Disney a fost primul din epoca sa care a suprapus coloana sonoră peste imagini, aşa că personajele păreau într-o coregrafie perfectă, iar asta i-a dat pe spate pe spectatori, mai spune Favreau.

©2015 Disney Enterprises, Inc. All Rights Reserved.

©2015 Disney Enterprises, Inc. All Rights Reserved.

Un tribut tehnologiei clasice
Producătorii noii pelicule au vrut să-i aducă un tribut lui Walt Disney, aşa că au căutat cele mai bune modalităţi prin care spectatorii să devină parte din realitatea junglei. „Ne-am întrebat cum putem crea o lume în care să folosim tehnologia la potenţialul ei cel mai ridicat? Ne doream ca publicul să uite că e tehnologie şi să se lase dus de imagini şi de experienţă”, spune Jon Favreau.

Aşa că noua ecranizare cuprinde scene grandioase cu animale create digital, după o amplă documentare, în timp ce în fundal se amestecă acţiunea minimală cu peisaje exotice construite digital. La asta şi-au adus contribuţia specialişti în efecte speciale care au lucrat la filme multipremiate precum „Viaţa lui Pi”, „Gravity” şi „Avatar”.

Planul lui Favreau a fost ca animalele să fie mai mari decât în realitate, ca să accentueze, prin contrast, fragilitatea lui Mowgli. În plus, fiecare colţ al ecranului abundă în detalii bogate din luxurianta junglă, pentru care s-au folosit atât o cameră virtuală, cât şi o camera de tip Steadicam şi una operată manual. În tot acest tărâm aproape mitic, recreat tehnologic, Mowgli rătăceşte de unul singur. Însă, pentru a reda cu naturaleţe emoţiile lui, regizorului şi-a dat seama că puştiul nu va putea să joace de unul singur, aşa că la filmări Neel Sethi (Mowgli) are parte de coechipieri în fiecare scenă, chiar dacă aceştia nu se văd pe ecran. De exemplu, Baloo e interpretat de Artie Esposito, un cunoscut păpuşar, care îl ajută pe tânărul actor să dea frâu liber emoţiilor.

Sunetele junglei
În noua „Cartea Junglei”, celebrul compozitor John Debney a creat coloana sonoră care se potriveşte perfect cu enorma lume digitală 3D. Interesant este că Debney are o relaţie cu familia Disney, tatăl său lucrând cu Walt Disney în anii ’30. „Când eram un puşti se filma «Cartea Junglei» şi eu eram mai mereu prezent în platou. L-am şi cunoscut pe Bruce Reitherman, cel care l-a jucat pe Mowgli atunci”, îşi aduce aminte compozitorul.

De data aceasta, Debney a avut un cuvânt important de spus la noua ecranizare a clasicei poveşti, aşa că a creat câteva teme muzicale de neuitat, inclusiv una pentru actualul Mowgli. „Nu e foarte sentimentală. E mai degrabă elegantă, maiestuoasă. E o temă despre transformarea unui puşti într-un bărbat”, mai spune compozitorul.

©2015 Disney Enterprises, Inc. All Rights Reserved.

©2015 Disney Enterprises, Inc. All Rights Reserved.

„Cartea Junglei” – experienţe cinematografice absolute în IMAX & 4DX
În completarea viziunii din noua ecranizare şi pentru o oferi publicului o experienţă cinematografică impresionantă, „Cartea Junglei” poate fi vizionat şi în format IMAX, filmul fiind remasterizat digital din punct de vedere al imaginii şi al sunetului, cu ajutorul tehnologiei inovatoare IMAX DMR. Astfel, imaginile de o claritate uluitoare, proiectate pe uriaşul ecran curbat, arhitectura specială a sălii de cinema IMAX şi un sistem audio digital extrem de puternic vor crea un mediu unic, care îi va face pe spectatori să se simtă ca şi când sunt parte din film, trăind din plin aventura micului Mowgli prin junglă.

Mai mult, filmul este disponibil şi în format 4DX, pentru o experienţă senzorială completă. Cea mai inovatoare artă tehnologică oferă o vizionare revoluţionară, pentru toate simţurile. În sala 4DX, spectatorii vor trăi cu adevărat filmul, atât datorită scaunelor high-tech mobile, cât şi cu ajutorul efectelor speciale care includ mişcare, apă, vânt, lumină şi… miros, toate fiind perfect sincronizate cu acţiunea de pe ecran.

Trailere:

The post Emoţii autentice & efecte speciale neaşteptate în noua ecranizare Disney pentru „Cartea Junglei” appeared first on Bookaholic.


Premiu pentru cele mai bune scene de sex din literatură?

$
0
0

Premiul pentru cele mai proaste scene de sex din literatură se tot dă din 1993, când Literary Review a inventat acest premiu (umilitor pentru unii scriitori, amuzant pentru alții). Printre nominalizații la acest premiu s-au numărat chiar și greii literaturii contemporane, Amos Oz (nominalizat la Nobel) și Philip Roth (câștigător al premiului Pulitzer).

Probabil că mulți cititori se întrebau, în timp ce se amuzau citind pasajele nereușite ale unor scriitori, de ce nu există și un premiu pentru cele mai bune scene de sex din literatură. The Guardian provoca, în 2010, prin câteva articole, la luarea deciziei de înființare a unui astfel de premiu, iar revista Salon chiar a găzduit, în 2013, un premiu pentru cele mai bune scene de sex din literatură.

sex2În cele din urmă, Erotic Review a hotărât să ia taurul de coarne și să introducă premiul pentru cele mai bune scene de sex din literatură. Decizia vine ca o reacție la premiul pentru cele mai proaste scene de sex – care, spune Lisa Moylett, editorul Erotic Review, îi face pe unii scriitori să se teamă de abordarea unui astfel de subiect -, dar și la modul în care este perceput sexul în literatură (în romane, spre exemplu, subiectul este etichetat de multe ori ca ficțiune erotică) în comparație cu filmul și televiziunea, unde este privit ca o chestiune de viață normală.

sex3Deși de acest proiect – care este în desfășurare – nu se ocupă o revistă literară, cum probabil mulți gândesc că ar fi fost mai ok, faptul că cei de la Erotic Review încearcă, prin acest premiu,  să schimbe percepția oamenilor vizavi nu doar de sexul din literatură, ci și de sex în general, cred că e salutar.

Ce va ieși din asta, rămâne de văzut. Până una, alta, să vă bucurați de toate scenele de sex reușite pe care le găsiți în cărți! 🙂

Surse foto: wsj.com, pinterest.com, gmanetwork.com

The post Premiu pentru cele mai bune scene de sex din literatură? appeared first on Bookaholic.

Premieră film/Lansare carte „Tot înainte!” – Amintiri din Copilărie

$
0
0

Este facil și în același timp atât de dificil să vorbești despre copilărie, despre propria ta copilărie. Este o provocare să te cauți, să te recompui, să te regăsești, readuci și să reintri în conștiința ta de atunci, să îți amintești cum gândeai, ce îți plăcea, ce te fascina sau dimpotrivă, ce te speria, care îți erau temerile. Există riscul de a te contamina cu idei târzii, cu prejudecăți și grile de interpretare nespecifice minții unui copil. Se poate să condamni postum ceea ce cândva adorai și te făcea fericit, să blamezi persoane pe care le respectai sau pentru care îți manifestai devoțiunea. Există acest risc, și este un risc asumat. Cu siguranță însă că printre gânduri și amintiri, se recompun fragil și sentimentele autentice, păstrate intacte undeva într-un colț de suflet. Sunt lucruri despre care nu mai știi, pe care nu le mai conștientizezi, care stau ghemuite acolo timid într-o firidă fină pentru că nu le-ai mai chemat, nu le-ai mai interogat de ani și ani. Dar ele nu au pierit, ci au stat într-o încremenire cuminte așteptându-și timpul.

Așadar vă invităm la un film documentar în care protagoniștii ne vor povesti despre propria lor copilărie

Dan C. Mihăilescu

Teodor Paleologu

Doina Jela

Daniel Șandru

Mirel Bănică

Cristian Pepino

Cezar Paul-Bădescu

Codruț Constantinescu

Doina Ruști

Alice Năstase-Buciuta

Alina Pavelescu

Ana Barton

Andreea Răsuceanu

Cristina Hermeziu

Florin Toma

Odilia Roșianu

Pavel Șușară

Răzvan Mazilu

Sandra Ecobescu

T.O. Bobe

Gabriel Badea-Păun

Tiberiu Soare

Concomitent, va avea loc și lansarea volumului. Volumul pe care îl propunem reprezintă un colaj al unor episoade din miile, milioanele de copilării ale noastre, ale tuturor celor care credeam că în anul 2000, când nu vom mai fi copii. În mod categoric nu se pot întocmi statistici și da diagnoze pe baza a câtorva interviuri, chiar dacă similitudini – cel puțin în cazul congenerilor mei – au fost vizibile. Noutatea proiectului rezidă tocmai în unicitatea sa – așa au fost copilăriile acestor oameni, copilării ce fac parte dintr-un mare tablou al unui timp. Colăm cu trăiri și amintiri și poate, într-o manieră ce ține de memorialistică, de istorie orală, completăm, interpretăm, interogăm la nesfârșit trecutul.

”Tot înainte!” Amintiri din Copilărie. Curtea Veche Publishing, 2016

The post Premieră film/Lansare carte „Tot înainte!” – Amintiri din Copilărie appeared first on Bookaholic.

Un nou val în fotografie: Mihai Barabancea și „Sărutul”, un album extra-ordinar

$
0
0

Mihai Barabancea a încercat vreo trei-patru facultăți înainte de a ajunge la secția de Foto-Video de la Universitatea Națională de Arte București, unde a rămas și a fost și bursier. Crede că acolo îi era menit să ajungă. La sfârșitul primului an de facultate, și-a pus cap la cap un mic volum (dummy), pentru a ține o evidență a fotografiilor pe care le făcuse, pentru a avea tot ceea ce lucrase în anul respectiv. Cărticica a fost văzută de Nicu Ilfoveanu – artist vizual și autor de albume de fotografie -, căruia i s-a părut bună și care l-a îndemnat să lucreze împreună la un nou proiect. Anul următor, a aplicat la una dintre sesiunile de finanțări ale Administrației Fondului Cultural Național (AFCN), fără succes însă. Totuși, acest lucru nu l-a descurajat. A aplicat din nou în 2014 și de data aceasta a primit finanțare.

Cu patru ani de material fotografic în spate, a început să lucreze la primul său photobook, „Rescrierea Secvenței”, o carte „ca un pumn în stomac”, un volum care a schimbat paradigma. După publicare, având un feedback pozitiv, atât din partea publicului, cât și al specialiștilor – albumul a primit un premiu pentru experiment la concursul național de design de carte Cele mai frumoase cărți din România, de exemplu -, a început să se gândească și la a doua carte. O voia diferită de prima, știa că trebuie să fie ceva cu totul nou. Așa a apărut „Sărutul”, un album multisenzorial de fotografie, extra-ordinar din toate punctele de vedere.

Mai întâi, grație formei și designului (semnat de Paul Dersidan). „Sărutul” are o formă de caiet studențesc cu spirală și coperte tari, cu un design minimalist, redus la esențial – nu apare pe album nici numele autorului, nici titlul volumului, sunt doar două imagini sugestive pe coperta unu (un sărut în detaliu), respectiv patru (două jumătăți de fețe unite în sărutul de pe coperta unu, iar dintr-un ochi curge o lacrimă mare). Barabancea crede că legătoria și designul joacă un rol important, așa că s-a documentat mult înainte de a alege spirala, de exemplu, care este inspirată de la cărțile pentru nevăzători, dar pe care a adaptat-o, reinterpretat-o pentru acest volum. Este o alegere personală, experimentală. Iar culorile albumului nu au fost alese întâmplător. Negru, albastru deschis și roșu aprins sunt culorile care apar pe copertă, dar și în tot cuprinsul cărții, atât în ceea ce privește textul, cât și în cazul paginilor fără imagini. Negrul joacă rolul unui soi de lichid amniotic, iar albastrul și roșul reprezintă două principii, mereu în conflict, dar întotdeauna complementare, în relație directă.

Apoi, neobișnuit este și conținutul albumului, care cuprinde două eseuri, unul scris, altul vizual. Eseul scris se numește „The kiss of photography” și este semnat de Jonathan Lahey Dronsfield, profesor de filosofie din Marea Britanie. Se deschide cu un citat din „Works of love” al lui Kierkegaard și se încheie cu o dedicație, „For Kristien”, iubita autorului, ceea ce vine în acord cu tema generală a albumului: dragostea – „dragostea care te urmărește, pasiunea și agresiunea, diferite forme ale iubirii, un tandem între dragoste și ură”, spune Mihai Barabancea. Textul lui Dronsfield este foarte interesant, îmbină arta și filosofia, pune în discuție limitele artei, ceea ce e văzut și ceea ce este nevăzut, ceea ce poate fi cuprins de privire și ceea ce poate fi cuprins de celelalte simțuri, aduce în prim-plan fotografia, corpul, iubirea, sărutul ș.a.m.d. Un plus pentru bookaholici sunt și referințele livrești, de la Borges la Saramago, Diderot, Manguel. Vă va plăcea eseul, sunt convinsă.

Mi se pare important și faptul că paginile lui Dronsfield sunt traduse în limbajul Braille – de aceea, ele ocupă mai mult spațiu, aproape o pătrime din carte. Pentru ca paginile pentru văzători și cele pentru nevăzători să fie sincronizate, fontul pentru văzători a fost mărit; totodată, pentru că albastrul și roșul aprins sunt foarte obositoare pentru ochi, forma textului nu este mereu aceeași, se curbează din când în când, se mărește și micșorează, astfel încât fiecare pagină este o ieșire din tipar.

După eseul scris, avem două pagini dominate de magenta, urmate apoi de eseul fotografic „Drifting & drowning blindly in love”, care îi aparține, desigur, lui Mihai Barabancea. Cu momente dure și momente de acalmie, imaginile înlănțuite succesiv au o structură narativă și spun, astfel, o poveste inedită de dragoste. Iar fotografia nu mai e doar fotografie, ci îmbină multe alte elemente – forma tactilă a imaginilor alterează fotografia, e ca un soi de mască pentru aceasta.

Față de „Rescrierea secvenței”, imaginile din „Sărutul” nu au o geometrie atât de complexă, sunt mai simple, fără suprapuneri de cadre sau planuri, dar sunt și mai misterioase ori obscure, pe alocuri, sunt înțesate de contrarii, dar blânde, mai puțin dure decât în volumul anterior. Ce a rămas la fel sunt fotografiile care creează emoții puternice. Mi se pare fabulos și că îți poți construi propria poveste, de fiecare dată când deschizi albumul și îl răsfoiești. Dacă „Sărutul” ar fi o carte de beletristică, Barabancea crede că ar putea fi un Bukowski îmbinat cu elemente din filmele lui Lynch, Tarantino ori Iñárritu.

În ceea ce privește istoria pe care artistul ne-o spune prin imagini, ea a fost inspirată de o experiență personală. Plecând de la aceasta, a ales fotografiile (editate după aceea cu ajutorul lui George Mocanu). Procesul său creativ a fost, în linii mari, acesta: „Mi-am luat pozele – unele făcute în urmă cu trei ani, altele foarte recente -, le-am printat și am început să mă joc cu ele, să le aranjez, să văd cum curg. Le-am permutat până le-am găsit balanța și ritmul. Am avut peste 200 de fotografii pe perete timp de aproximativ două luni, până am ajuns la combinația pe care mi-am dorit-o. În mod ideal, cei care privesc fotografiile din album ar trebui să simtă povestea și ritmul ei, l-am compus ca pe o melodie”. Poate tocmai de aceea ar fi vrut să facă și un audiobook ca o piesă radiofonică, care să însoțească albumul de fotografie. Din păcate, i-ar fi trebuit alte finanțări pentru acest lucru și mult mai mult timp. Chiar și fără audiobook, „Sărutul” este o premieră editorială în România.

Și publicul-țintă al cărții este diferit. Albumul este dedicat văzătorilor, dar este accesibilizat și nevăzătorilor, așa cum aminteam mai devreme: textul lui Jonathan Lahey Dronsfield este tradus în Braille (de Iulian Lesneanu și Claudiu Constantin), iar majoritatea fotografiilor au forme tactile (grafică de Cristiana Costin) pentru că s-au folosit lăcuiri selective gonflabile – un fel de serigrafie, dar într-un lac transparent, care face ca acesta să se expandeze atunci când e ținut sub raze UV, astfel încât imaginile au efect de pop-up. Unele fotografii au, pe lângă forma tactilă, și cuvinte-cheie (unul sau mai multe) în Braille. De exemplu, pentru prima fotografie din eseul lui Mihai Barabancea, cuvintele-cheie folosite sunt „suspended”, „flower”, „girl”, „amazed”. A testat tipul acesta de imagini cu oameni nevăzători, care întâi căutau cuvintele scrise, apoi pipăiau formele imaginilor, ajungând, în cele din urmă, la tabloul general, la imaginea de ansamblu. Alte fotografii, puține, nu au nici formă tactilă, nici cuvinte-cheie, sunt ca niște momente de respiro pentru nevăzători. Același lucru e valabil și pentru văzători, pentru care a creat alte momente de pauză, lăsând pagini goale, complet negre. De altfel, grație acestor pagini fără imagini, eseul fotografic se împarte în trei capitole, deosebite tematic, cu texturi variate, dar unitare în totalitatea lor.

Una peste alta, „Sărutul” e o carte-obiect, un album cum rar întâlnești, cu o temă veche de când lumea, reinterpretată într-un mod extra-ordinar, într-un fel care aduce o perspectivă nouă, un suflu proaspăt în arta fotografică. Dacă ar fi să aleg o singură fotografie din tot albumul cu care să vă trezesc curiozitatea și să vă determin să căutați cartea, atunci aceasta ar fi cea care dă titlul volumului: o imagine fabuloasă în care doi tineri se sărută sub apă.

„Rescrierea secvenței” se termina cu sărutul a doi bătrâni, Petru și Pavel. Acum avem, iată, o continuare. Sunt tare curioasă ce va urma acestui album, având în vedere că el se încheie, de data aceasta, cu o palmă-labirint (un zoom in pe palma din fotografia anterioară), element repetitiv în cuprinsul cărții, și cu trei cuvinte în Braille: „hand”, „block”, „end”.


Fotografiile din acest material sunt realizate de Mihai Barabancea și nu pot fi preluate fără acordul acestuia.

„Sărutul, album multisenzorial de fotografie” are 168 de pagini și a fost publicat de Active Watch într-o ediție limitată: 300 de exemplare. Este un proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Consilier proiect: Monica Stan.

Lansarea albumului are loc astăzi, 11 aprilie, la Apollo 111, de la ora 19:00 – detalii aici și aici. Mergeți, va fi un spectacol pe cinste.

Două trailere ale albumului, mai jos:

The post Un nou val în fotografie: Mihai Barabancea și „Sărutul”, un album extra-ordinar appeared first on Bookaholic.

Forest Library la AWAKE Festival – simbol al primei biblioteci publice din Transilvania

$
0
0

Organizat pe domeniul celui mai frumos castel în stil baroc din Transilvania, AWAKE și-a dorit încă de la început să includă în conceptul de festival și un crâmpei de istorie, pornind de la frumoasa poveste a gazdei sale, castelul familiei Teleki din Gornești. În acest sens, prima ediție a festivalului va avea amenajată o impresionantă bibliotecă în aer liber, gândită ca un simbol al primei biblioteci publice din Transilvania, fondată de contele Samuel Teleki la începutul secolului 19.

Biblioteca Telekiana din Tîrgu Mureș, numită și Biblioteca Teleki-Bolyai, își deschide porțile în 1802, fiind prima bibliotecă publică din Transilvania. Fondatorul său, Samuel Teleki, a început colecționarea cărților în timpul studiilor din străinătate, unde a vizitat biblioteci publice și particulare renumite. Pasionat de bibliofilie, contele Teleki a achiziționat cărți din numeroasele sale călătorii și a dotat biblioteca Telekiana cu 40.000 de volume, printre care se numără exemplare de o valoare inestimabilă precum manuscrise, incunabule, ediții princeps și prime ediții provenind din mari case de editură europene. În prezent, Biblioteca Telekiana este un adevărat muzeu al cărții, păstrând mobilierul original și aranjarea inițială a volumelor.

Dragostea pentru cărți a fost transmisă din generație în generație în familia Teleki, castelul din Gornești găzduind, de asemenea, o bibliotecă impresionantă, care la începutul secolului XX cuprindea peste 6000 de exemplare. În timpul celui de-al doilea război mondial, castelul a fost devastat și mii de volume au fost distruse, însă parte dintre ele au fost salvate și donate mai apoi Bibliotecii Telekiana din Tîrgu Mureș.

În amintirea acestor impresionante biblioteci, organizatorii AWAKE, împreună cu Editura Litera, vor recrea în cadrul festivalului o bibliotecă în aer liber pe malul heleșteului de la poalele castelului, la umbra unui pâlc de cedri seculari. Aceasta va avea un design arhitectural special, inspirat dintr-un cub de bibilioteca supradimensionat și va cuprinde peste 400 de volume. Printre acestea se vor regăsi:

-cele mai bune cărți de ficțiune, non-ficțiune, serii autobiografice și de mărturii, precum: celebra serie autobiografică a scriitorului norvegian Karl Ove Knausgård – „Lupta mea”; cărțile-mărturie ale laureatei Premiului Nobel pentru Literatură, Svetlana Aleksievici – „Războiul nu are chip de femeie”, „Ultimii martori” și „Soldații de zinc”; romane distinse cu Premiul Man Booker – „Scurtă istorie a șapte crime”, de Marlon James, „Io contra Statele Unite ale Americii”, de Paul Beatty, „O cale îngustă spre nordul îndepărtat”, de Richard Flanagan;

– cărți ecranizate recent precum „Tony & Susan”, de Austin Wright („Animale de noapte”, în regia lui Tom Ford), „Înainte să te cunosc”, de Jojo Moyes sau „Carol”, de Patricia Highsmith;

– romane ale unor autori contemporani, dar și clasici, precum Agatha Christie, Richard Yates, James Joyce, E.L. Doctorow, William Saroyan, F.Scott Fitzgerald ș.a;

– cărți de spiritualitate și dezvoltare personală precum „Cum să iubesti”, „Cum să te relaxezi”, „Cum să mergi”, de Thich Nhat Hanh, „15 lucruri la care trebuie să renunți pentru a fi fericit”, de Luminița Saviuc, sau „Jurnal de mindfulness”, de Corinne Sweet;

– cărți de călătorie, de colorat și terapie antistres, precum „Pădurea fermecată” și „Grădina secretă” ale renumitei ilustratoare Johanna Basford.

Spectatorii AWAKE vor avea posibilitatea să răsfoiască sau chiar să împrumute cărți pe durata festivalului, urmând ca, la finalul evenimentului, toate cărțile să fie donate unei biblioteci din județul Mureș.

Marin Vidrașcu, Director Executiv Editura Litera: „Lectura unei cărți bune pe un fundal muzical ales, într-un loc de poveste precum domeniul Teleki este o combinație ce trebuie încercată! Peste 400 de cărți Litera din diverse domenii de interes vor fi la dispoziția cititorilor pe toată perioada festivalului, și ne bucură enorm faptul că ulterior acestea vor rămâne în comunitate”.

Laura Coroianu, CEO Emagic, Directorul Festivalului Awake: „Domeniul Teleki nu reprezintă doar un cadru natural spectaculos, cu un monument architectural impresionant, ci este și un spațiu încărcat de istorie și un centru cultural important al Mureșului și Transilvaniei de odinioară. Prin urmare, să construim o bibliotecă reală, în aer liber, cu o multitudine de cărți pe care spectatorii AWAKE să le poată răsfoi stând la umbra copacilor seculari, pentru noi nu a fost o provocare, ci un vis”.

Designul bibliotecii va fi unul cu adevărat special, centrat în jurul unui cub cu cărți. Întreaga idee este sugerată printr-un ansamblu de cuburi supradimensionate, designul architectural fiind realizat de Monograf Studio sub coordonarea cunoscutului arhitect Attila Kim.

Festivalul AWAKE va avea loc în weekendul 1-3 septembrie, biletele disponibile la prețul de 181 de lei, respectiv 205 lei cu camping putând fi achiziționate în continuare de pe www.eventim.ro. Detalii suplimentare despre prima ediție sunt disponibile pe site și pe pagina oficială de facebook, noi activități, precum și programul detaliat pe scene, urmând a fi comunicate în perioada următoare.

The post Forest Library la AWAKE Festival – simbol al primei biblioteci publice din Transilvania appeared first on Bookaholic.

O după amiază cu Frida Kahlo: cartea & filmul

$
0
0

Editura Nemira vă invită la un eveniment special dedicat Fridei Kahlo în cadrul ediției a doua a festivalului de film și cultură Latino-Americană Pelicula.

Duminică, de la ora 16.00, la Cinema Elvira Popescu, are loc o discuție pornind de la romanul Cartea secretă a Fridei Kahlo, de F. G. Haghenbeck, la care participă Cristina Bazavan și Ileana Cecanu.
Apoi, de la 16.30, începe proiecția filmului Frida, naturaleza viva, regizat de Paul Leduc, cu Ofelia Medina și Juan José Gurrola în rolurile principale.

F.G. Haghenbeck reconstituie viața celebrei pictorițe îmbinând biografie și ficțiune, poveste și istorie, Cartea secretă a Fridei Kahlo desenează destinul implacabil al unei artiste, al unei femei, al unui spirit tulburat. Acolo vor intra, în timp, Diego Rivera, Troțki, Hemingway, Dalí, Henry Miller. Acolo se vor trăi iubirile, acolo se va înfrunta moartea, acolo se va desena povestea. Din relatări de epocă, din fragmente citite în jurnalul pictoriței și crâmpeie de mărturii, Haghenbeck țese într-o imagine însuflețită complicata existență a Fridei, rețetă cu rețetă, pictură cu pictură.

* CARTEA SE VA GĂSI LA VÂNZARE ÎN CADRUL EVENIMENTULUI.

Cea de-a doua ediție a Festivalului de film și cultură Latino-Americană, PELICULA- Latin American Film & Experience, are loc anul acesta între 13-17 septembrie. Deși focusul sunt filmele (lungmetraje, documentare, o secțiune de scurtmetraje), unicitatea acestui eveniment este dată de culoare și complexitate, pentru că generează extrem de mult conținut cultural: dans, muzică, literatură, gastronomie, fotografie, pictură și, nu în ultimul rând. o secțiune specială dedicată poveștilor din America Latină, atât din punct de vedere turistic, gastronomic, cât și istoric și lifestyle.

PROGRAM: http://bit.ly/2eTMj3I

The post O după amiază cu Frida Kahlo: cartea & filmul appeared first on Bookaholic.

Viewing all 125 articles
Browse latest View live